De ceva timp aloc timp si energie unui proiect foarte drag mie. O carte în care împărtășesc din experiența mea de până acum, modul în care am ajuns să îmi construiesc viața profesională și personală, prin prisma urcușurilor și coborâșurilor, în speranța că va fi de folos cuiva, așa cum și mie mi-au fost de mare ajutor alte lecturi.
În acest demers am fost încurajat de către mai multe persoane, mentori, prieteni și iubita mea, cărora le mulțumesc din nou pentru suportul acordat în tot acest timp. Cu suportul vostru sper ca acest material să vadă lumina zilei la începutul anului 2016.
Mai jos puteți parcurge un capitol scris zilele acestea, care m-au pus pe gânduri, pe care ulterior le-am pus în scris.
Lectura placută.
Îmi pare rău …
Dacă există un lucru de care îmi pare rău, acesta este legat de faptul că m-am lăsat manipulat și prostit. Dacă stau bine să mă gândesc, majoritatea vieții mele până acum și poate în mod nevoit și de acum încolo, mi-am bazat acțiunile pe ceea ce am absorbit ca și informație din mediul în care am trăit. Și cu riscul de a mă înșela, nu cred ca sunt caz izolat.
Mai întâi am crezut că ceea ce ne spuneau ai noștrii era sfânt, și că ei aveau mereu dreptate. Până când am crescut indeajuns ca să ne dăm seama că nu era deloc așa. Apoi am trecut mai departe în școală unde am avut fost supuși unui alt tip de păreri personale. Profesori implicați în politică, sau din contră scârbiți de politică. Nici nu mai știam pe cine să credem. Fiecare avea momente bune și momente proaste, îndeajuns să debusoleze un copil de gimnaziu și liceu. Mai departe, la facultate, am devenit rebeli și nu mai vroiam parcă să auzim ce spun ceilalți. Mediul nostru era perfect; perfect stricat. Studiam fără să știm ce vrem să facem cu viața noastră și trăgeam înspre profesorii care păreau că au mai multă experiență sau cei care împărtașeau mai multe cu noi, fără a căuta să distingem cât e adevăr și cât e manipulare. Asta bineînteles când nu chefuiam sau jucam poker.
După facultate, parcă s-au mai schimbat lucrurile, în bine, ni se părea. Fals, desigur. Îmi găsisem un job și eram fericit că nu mai depind de ai mei. Primii ani după facultate, nu am făcut decât să fiu un student plătit care nu trebuia sa meargă la școală și nu trebuia șă își facă griji de sesiune. Nu de alta, dar nu prea am dat pe la facultate în ultimii ani, pentru că lucram și nu aveam timp. Cine știe pe unde am mai auzit asta și am acceptat-o de bună.
Nici nu e urmă de îndoială. Au fost toate deciziile mele și eram conștient de ele. Și atunci de ce să zic că m-am lăsat manipulat. Repet, m-am lăsat manipulat, nu am fost manipulat.
Pentru ca o găsesc ca fiind singura modalitate de a nu mă desconsidera până la punctul în care să nu îmi mai dau de mâncare o săptămână. Nu mi-am folosit viața la nimic altceva decât la a-mi servii propriilor scopuri. Și ce scopuri mărețe aveam: distracție și fete. Partea bună e că nu am fost chiar lichea. Nu m-am băgat în datorii să îmi nenorocesc, părinții așa cum au făcut alții și nici nu m-am lăsat de facultate sau să umblu cu restanțele dupa mine an după an. Eram, cum se zice, mediocru. Nici în față, nici în spate. Acolo la mijloc unde nu te vede nimeni. Altfel spus, comfortabil, mă sufocam încet sub povara plictisului propriu.
Din când în când mai respiram aerul de la periferia grupului, când reușeam să mă țin de câte un proiect și să iau câte un examen cu o nota mai decentă. Nicidecum 10, că nu avea rost. Un 7 sau 8 sau chiar 9 dacă aveam noroc. Nici nu îmi vine să cred că am avut bursă un semestru.
Nu se agățau de mine cărțile, deși mai auzeam pe la colegi că citesc.
Și totuși, unde vreau sa duc ideea asta, mă veți întreba.
Răspunsul sincer și direct ar fi că mi-ar plăcea să cred că împărtășind din experința mea aș putea să trezesc la viață câteva din spiritele care mocnesc în multe dintre persoanele tinere, dar nu numai.
Lor, aș vrea sa le transmit să se trezească, deși probabil dacă au ajuns să citească aceste rânduri sunt deja pe drumul cel bun. Cel puțin citesc. Eu nici asta nu făceam.
Iar celor care deja știu că și-au propus să iasă din mediocritate și să se dezvolte, să mai tragă de mânecă și pe alții. Poate regăsesc câte vreun amețit, ca și mine, pe care să îl trezească la normalitate, mai devreme.
Mă regăsesc relatând despre incredibila mea adolescență în contextul în care mă tot întreb de ceva timp: Oare unde aș fi fost acum, dacă aș fi început mai demult să mă dezvolt, să citesc și să caut să ofer ceva la schimb pentru ceea ce mi s-a oferit.
În același timp. Bineînțeles, mă întreb și unde aș fi fost, dacă nu mă trezeam, doar că a doua întrebare mă sperie oarecum și oricum nu are nimic constructiv.
Au trecut puțin peste de 2 ani de când am început să investesc în mine și chiar dacă nu pare mult din exterior, din interior pot să afirm că au fost 2 ani plini de satisfacție. Urcușuri și coborâșuri, dar pe o cale bună, care știu că a fost bătătorită și de alții la rândul lor pentru ca le-am parcurs lucrările și m-am folosit de învățămintele lor. În acești 2 ani am ajuns să locuiesc la Paris, unde altădată speram să ajung trimis cu jobul, să vizitez alte câteva țări, și să cunosc o sumedenie de oameni din toate colțurile lumii.
E ciudat să mă văd acum scriind despre asta, dar în contextul actual al atentatelor care au avut loc la Paris zilele trecute, în urma cărora au decedat peste 120 de persoane și au fost grav rănite încă pe atât, am început să mă informez mai serios în ceea ce privește religiile, războaiele care s-au purtat si cele care se poartă, conflictele politice, în întreaga lume. Ascultând, doar ascultând, nu discutând pe aceste teme, cerând păreri persoanelor din jur care aparțin de religii diverse, mi-am dat seama cât de ne-educat sunt încă, cât de departe sunt de realitatea vremurilor noastre și mai apoi cât de ușor influențabil sunt prin prisma celor declarate anterior.
Mă cutremură starea aceasta de naivitate indusă și acceptată, dar în același timp mă întreb ce aș putea sa fac. Citesc despre spiritualitate în paralel cu lecturi despre leadership. Încerc să îmi trăiesc viața cât știu de onorabil în acest moment. Caut să mă dezvolt și să ajut și pe alții în jurul meu să facă același lucru. Îmi zic că singura modalitate prin care putem schimba lumea asta, care parcă a luat-o razna, este prin efort și muncă colectivă. Că fiecare trebuie să fim un exemplu și că dacă un popor întreg lucrează la a-și schimba mentalitatea, atunci avem o șansă cel puțin. Nu știu dacă chiar vom reuși, dar trebuie încercat, îmi spun.
Văd apoi oameni care și-au dedicat viața pentru a deschide ochii mapamondului referitor legat de ceea ce se întâmplă. Oameni care trăiesc cu fiecare celulă din corpul lor în crezul că tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru, războaie, crime, atentate, nu sunt nimic altceva decât niște scenarii regizate de niște minți diabolice care sunt mânate pe de o parte de interpretări extremiste ale unor religii, iar pe de cealaltă parte de goana după bani. Din dorința de a controla și stăpânii economii întregi, calcă peste cadavrele unui întreg popor. Siria este nenorocită din două părți. Pe de o parte de inamicul interior, pe de altă parte de așa zișii susținători ai libertații care pun acțiunile lor în seama luptei contra terorismului.
(Vă recomand în acest sens să urmăriți videourile cu Ken O’Keefe, fost combatant în forțele americane, care a avut curajul și puterea să se exprime liber, lucru pentru care a avut de suferit puternic. În momentul de fața activist al drepturilor omului.)
Și mă întreb. Eu ce să mai cred? Copiii noștrii ce să mai creadă când vad toate prostiile de la televizor? Nu ne-a dat foarte multe Românica noastră, dar ne-a acordat o liniște si un mediu lipsit de bombardamente, crime și alte prostii. Doar știrile de la ora 5 mai spărgeau tiparul, dar deveniseră mai mult subiect de glumă.
Și totuși, mă simt responsabil să fac ceva. Să lupt și eu oarecumva împotriva terorii care se propagă în țările în care trăim.
Aleg pentru moment să o fac educându-mă. Știu ca nu e mare lucru, acum, dar pe termen lung, dacă mă voi educa îndeajuns cel puțin voi avea o șanșă în a distinge când ceva din ce aud este minciună, extremism sau adevăr. Voi putea să le acord copiilor mei educația necesară să poată și ei supraviețui în mediul acesta. Sper bineînteles și eu, ca orice viitor părinte, că ei nu vor trece nici măcar prin ceea ce am trecut noi, și că în baza eforturilor noastre de acum ei vor avea șansa unui trai mai liniștit și mai bun.
Citeam de curând ca emoțiile sunt la fel de bune ca și lipsa lor, și că indicat este să ne detașăm de răul care se petrece în jurul nostru. Am mai citit că uneori este nevoie de război pentru a scoate la iveală un bine suprem. Nu caut să mă îndoiesc. Universul știe mai bine ca noi ce e de făcut. E adevărat că suferința aduce la iveala atât bunătatea din oameni cât și răul și dorința de răzbunare, și că doar avându-le pe ambele poți să devii mai puternic pentru că trebuie să iei decizii ce cale alegi. Așa că le accept și încerc să învăt din ambele pentru a deveni o versiune mai bună a mea. Simt nevoia să răsplătesc investiția pe care au făcut-o în mine ai mei si creatorul/creatoarea.